Timpul cu tine + leapşa

                      I-am interzis clipriii să-mi răpească secunde fără rost,

În care să stau şi să-ţi privesc linia gândului pustiu,

Să-ţi desenez un moment frumos în loc de unul anost,

Prin vrajă să-ţi refac sufletul şi tot ce-i mort azi să fie viu.

       I-am interzis timpului să fugă dupa himere,

Să se oprească pentru a-ţi putea scrie în vene iubirea,

Căci necontenit aleargă dupa minute şi clipe efemere,

Si tu te vei transforma din prezent în visul ce-mi bântuie amintirea.

Am vrut să te am doar pentru mine, o, iubire veşnic flămândă,

Şi te-am înlănţuit în stele şi-n praf de vise te-ai transformat,

Din lăcomia mea ai devenit intr-o iluzie muribundă,

Te-am iubit prea mult, iar asta-n şir de emoţii te-a deşirat.

Aşa, şi acum...leapşa primită de la scumpa de Iri>:D<

1.       Sa incepem cu ceva simplu . Revista preferata . Argumentati: Hmm…păi...am mai multe:d În general cele de modă:”>

2.       Culoarea preferata: tucruaz şi gri

3.       Serialul preferat : Gilmore girls

4.       Emisiunea preferata:  “ Rochia perfectă”:”> “Poliţia vestimentară” etc.

5.       Cartea preferata .: Am multe, nu mă pot pronunţaJ)

6.       .Cantecul preferat .: It’s my life( Bon jovi)

7.       .Filmul preferat : Din nou, am multe.

8.       Blogul preferat : Hăăăă, am multeeee! Nu fac discriminareJ)

9.       Cantaretul preferat :  Bon jovi, Queen, Dire Straits, etc

10.   .Tara preferata : Japoniaa:x China, Anglia

Leapşa merge mai departe la cine doreşte.

Thanks Iri(http://irimlg.blogspot.com/) Pentru leapşă, nu mai rezolvasem de mult una!:*

Galaxia iubirii

Tremura luna sub picuri muti de septembrie,

Se clatina cerul in vant incarcat cu soapte,

Te astept, iubite, acolo, in unvires...departe!

Sa-mi spui versuri de amor ce par uitate...

Aud pasi pe podeaua sufletului meu prafuit,

Ma-nfioara umbra ce rasare de dupa artera iubirii,

 Sa fi chiar tu? Zeul de poemele mele amintit?

Sau esti doar o alta iluzie venita din galaxia amagirii?

Te apropii, fantasma, talia de vrei sa mi-o cuprinzi,

Dar esti praf de stele nascut din crud si nesatul amor,

 Tu nu-mi poti atinge trupul decat cu ochii tai flamanzi,

Caci altfel am sa cad in prapastii adanci si am sa mor.

Ma buseste inspiratia numai la ore tarzii!^^:))

La revedere, vara!

Sfarsit de vara, ma tem ca tre’ sa-ti spun la revedere acum,

Si-ti multumesc pentru toate amintirile placute pe care mi le-ai dat,

Promit ca o sa le pastrez si cele urate o sa se prefaca-n scrum,

Caci sun sigura, drag anotimp, ca nu mi le-ai daruit intentionat.

Iunie, tu mi-ai adus cele mai frumoase sentimente,

Tu ai trimis soarele sa se joace-n parul meu,

Iti multumesc sincer pentru toate acele splendide momente,

Si te astept la anul incarcat cu bucurie, cum vii mereu.

Iulie, tu mi-ai intis in fata definitia dragostei curate,

Si m-ai invatat sa gust din toata fiinta minunatia ei,

Nu vreau sa pleci, dar esti asteptat in alta parte,

Sa stii doar ca tu vei fi mereu printre ai anului zei.

In sfarsit, draga August, iubitul zilelor mele senine,

Mi-e greu sa ma despart de tine si parca n-as vrea,

Tu mi-ai daruit zile de soare si fericire pline,

Si m-ai invatat sa iubesc poezia din toata inima mea.

In incheiere, drag anotimp, multumesc si ai grija cum zbori,

Printre vise e greu sa calatoresti si cosmaruri sunt la fiecare pas,

Eu pastrez amintirile date in cufarul cu nepretuite comori,

Si te astept la anul, cand vei face pe la mine urmatorul popas.

O poezie mai copilareasca, parca mi s-a acrit numai de dragoste. Mi-era dor sa mai fiu un moment copil...

Priveşte, iubite....

Priveste, iubite, afara-I aproape toamna si cerul plange,

Iar noi stam imbratisati si ne sarutam cu foc,

Se joaca piesa noastra, natura-ntreaga se stinge,

Şi noi ne contopim gandurile si trairile la un loc.

Priveşte, iubite, doar noi mai suntem vii acum,

Şi dragostea ce-o purtăm veşnic amândoi,

Nu-i aşa că pare mult mai simplu acest drum,

Când suntem un întreg, fără a mai fi doi?

Priveşte, iubite, cum se joacă mâna ta prin ale mele vene,

Şi-ndreaptă sângele spre inima-mi încalzită de amor,

Cum se prelinge ploaia pe ale mele senine gene,

Iar noi constrium  lumea noastră în care visele nu mor.

Iubitul meu, azi m-am lipit de corpul tău fierbinte,

Şi te-am iubit sub salcâmii înnebuniţi de ploaie,

Eşti vis, zeu, eşti gândul ce predomină  în a mea minte,

Eşti singurul vers pe care l-am înşirat azi pe astă foaie…

^_^ Printre puţinele mele poezii de dragoste vesele ^^.

Nu e cine ştie ce, dar m-a lovit inspiraţia din nou şi am zis să pun pe blog şi poezii scrise mai instant, la impuls. Şi eu care mă gândeam să mă las de blog:-"...

Si te-as iubi...

Da da da, stiu ca am promis ca ma dau pe proza un timp si asteptati continuarea partii I din Andreea insa azi m-a lovit inspiratia( IMPOSIBIL) si compus-am ceva poezie. Si eu care credeam ca muza m-a parasit...

Si te-as iubi, himera, de-as sti sa ma iubesc pe mine,

Caci vremea grea apasa umerii-mi tineri si firavi,

Si te-as iubi de-as sti sa conjung vrebul a iubi cu tine..

De-afara n-ar mai roi ganduri ale unor oameni de ura bolnavi.

Si te-as aminti printre randuri insirate de poeme,

Dar cum sa scriu cand afara totu-i negru si pustiu?

Cand gandu-mi e impanzit de trista vreme...

Iar eul din mine se pierde in neantul viu...

Si as crea fiori cuprinsi de nesiguranta si de timp,

Special pentru a ti-i inchina tie, iubire,

Dar cand afara urla ura si dramele in rastimp,

Raman cu esenta ta doar inchisa-n amintire.

Şi te-am uitat acolo...cu muza undeva în cutia visurilor şi a amintirilor. Te-ai blocat şi nu mai poţi ieşi, iar eu am piedut cheia ce desfăcea valul de mister ce-nconjoară acea cutie sacră. Aştept o minune, căci îmi place să cred că minunile există.

P.S: Muză bolnavă...gânduri sufocate şi nimic mai mult decât o inimă închisă în zăbuşeala zilelor interminabile de august. Te chem, septembrie! De ce nu mă auzi?

Început de sfârşit ( Andreea, partea I)

 In camera afumata de trecerea vremii, cu ferestre imbracate in vechile draperii albastre, o raza intra pe o mica crapatura dintr-un geam, luminand ilar camera imprastiata cu lucruri nefolositoare, mii de haine si de rochii, ciorapi si pantofi peste tot, cu sertarele de la dulapul ros trase si agatate pe manerele antice esarfe scaldade in culori sterse, probabil la vremea lor au fost, ori nu au fost vii. In capatul camerei, o usa. O usa intre-deschisa pe care sta lipit un poster, probabil cu o foarte indelungata istorie, un poster cu o trupa rock, rupt pe o parte si mazgalit cu un pix roz pe alta.  Pe un fotoliu cu tapiterie rupta sta aruncata o carte. O carte de Eliade, cu o pagina rupta pe care scrie mare: “Maitrey, povestea ta si a mea”.

 Un scris stramb, scris cu cerneala intinsa de timp. Alaturi stau niste foi cu poezii de dragoste, tradate in lacrimi, indoite, roz, cu acelasi scris stramb, cu aceasi cerneala intinsa de timp.

   Am intrat din absurditate cu gandul ca o sa imi gasesc vechiul caiet de poezii, lasat aici la terminarea scolii generale, cand odata cu amintirile am plecat din casa, lasand-o prada timpului. M-am indreptat spre fotoliul roz, indemnata parca de briza ce intra pe aceeasi crapatura din acelasi geam spart. Am gasit caietul de care am spus mai devreme, cu foi rupte, l-am deschis si am gasit acolo toata singuratatea copilariei mele, cu toate lacrimile,suspinele din tarziul noptii de vara. Umpluta de melancolie am cotrobait prin haine, am gasit rochia alba, patata de verde, probabil una din sutele pe care le patasem atunci cand ma jucam in iarba rece, udata de roua ce o asemanam cand eram copila, cu lacrimile naturii. Mi-am gasit, tot acolo, prima mea pereche de pantofi de lac....ah, cat m-am rugat atunci de mama, sa-mi cumpere acei pantofi, fiindca toate fetele aveau....

            Acum, dupa ce anii au zburat sus pe bolta instelata si vegheaza sub sumbra forma a amintirilor,dupa ce am avut zeci de pantofi de lac, am avut tot ce imi doream cand in privirea mea inca se mai putea citi o urma de inocenta, aceste lucruri...nu mai sunt la fel..nu mai au acel farmec ce altadata le facea sa straluceasca...

            Am luat caietul de poezii si m-am intis pe micul meu pat, cu capul pe pernele prafuite, nepasatoare daca ma murdaresc, daca parul meu castaniu si lung atinge usor podeaua nelustruita. Inceputul il stiam prea bine... nu pot uita acea vara, vara tuturor amintirilor mele, cand am inceput sa vorbesc cu luceafarul in gradina, si apoi am transcris conversatia pe petale de trandafiri rosii. Citind am pierdut notiunea timpului, si habar nu am cand au trecut orele, pana cand telefonul meu suna...

            Era alarma de la telefon, se pare ca trebuia sa ma indrept spre cursuri. Numai ca atunci cand m-am trezit, nu mai eram in camera inocentei, ci eram tot in camera mea obisnuita, de pe strada 173, Calea Victoriei.....