luni, 20 decembrie 2010

Chitaristul

          
 
 
 Avea ochii trişti, sinceri pan’ la moarte,
 Şi privea sub ale sale grele pleoape,
 Mâna lui muncită, cânta la chitară,
 Chipu-i expresiv, în zorii de seară,
 Se stinge uşor, precum lumina lumânării,
 Poate chiar odată, cu întunecimea zării.
 
 Chitaristul meu de-aseară,
 Ce mi-a cântat, apoi în linişte a plecat,
 Mi se pare, ori e adevărat,
 În sufletul meu, el a rămas însemnat,
 Poate că a aprins a iubirii flacără.
 
 Nu-mi amintesc prea bine,
 Cum arăta,
 Însă ştiu că eram fermecată,
 De cântarea sa.
 Chitara în mână o ţinea.
 Şi cu o delicateţe pură, parcă special mie îmi cânta.
 
 Au trecut zile, luni sau ani,
 Nici eu nu mai ştiu, 
 Vreau să-l revăd, să-mi mai cânte acea partitură,
 Să mai cânte un pic, din a lui chitară,
 Să mă încânte că incea seară.
 
 Am aflat speriată şi întristată,
 Că al meu tânăr chitarist
 Aseară s-a stins precum o frunză moartă,
 A intrat pe a raiului poartă.
 Aş vrea să îl mai revăd odată,
 Să-i spun cât de rău îmi pare.

Un comentariu: