Avea ochii trişti, sinceri pan’ la moarte,
Şi privea sub ale sale grele pleoape,
Mâna lui muncită, cânta la chitară,
Chipu-i expresiv, în zorii de seară,
Se stinge uşor, precum lumina lumânării,
Chitaristul meu de-aseară,
Ce mi-a cântat, apoi în linişte a plecat,
Mi se pare, ori e adevărat,
În sufletul meu, el a rămas însemnat,
Poate că a aprins a iubirii flacără.
Nu-mi amintesc prea bine,
Cum arăta,
Însă ştiu că eram fermecată,
De cântarea sa.
Chitara în mână o ţinea.
Şi cu o delicateţe pură, parcă special mie îmi cânta.
Au trecut zile, luni sau ani,
Nici eu nu mai ştiu,
Vreau să-l revăd, să-mi mai cânte acea partitură,
Să mai cânte un pic, din a lui chitară,
Să mă încânte că incea seară.
Am aflat speriată şi întristată,
Că al meu tânăr chitarist
Aseară s-a stins precum o frunză moartă,
A intrat pe a raiului poartă.
Aş vrea să îl mai revăd odată,
Să-i spun cât de rău îmi pare.
mirificosenia e mic copil pe langa tine !
RăspundețiȘtergere